Știam cu siguranță că matematica…

Știam cu siguranță că matematica…

Știam cu siguranță că matematica va fi cea care îmi va hotărî viitorul, deși aș fi preferat să nu fie tocmai ea…Așadar, olimpiada de matematică, faza județeană, era punctul terminus al existenței mele. 😊

Cu siguranță ea, matematica

Minunata doamnă profesoară oricum ne chema la pregătire la școală începând cu ora 07.00, când nici cocoșul nu îndrăznea să coboare din împărăția-i de cuiburi. Fiind clasa a VIII a, cu aspirații înalte de a accede pe porțile Liceului Pedagogic, a servi „carte pe pâine” era la ordinea zilei.

Înarmată cu gazetele matematice, ce purtau coperte de toate culorile ( portocaliul era fascinant!) și cu ilustra culegere a domnului Gheba, purcedeam pe greul drum al școlii și al matematicii,  totodată.

După o lună de asiduă pregătire, veni și ziua cea mare, evident o zi de sâmbătă! Căci tot ce era important, în urmă cu trei decenii, se întâmpla în această binecuvântată zi!

Joaca cu matematica

Algebra era o joacă frumoasă pentru mine, dar geometria în spațiu era similară cu o călătorie însăși în spațiul cosmic. „Trebuie să vedeți în spațiu, este atât de clar!…” Sunt convinsă, doamna profesoară! Pentru dumneavoastră!
Acum, așezată în bancă, îmi umblau prin minte cuvintele doamnei și mă gândeam cum vor fi subiectele anul acesta.

Și…au venit! Știam că este hotărâtoare nota pe care o voi lua, ca și locul obținut pe județ, ca și părerea doamnei profesoare, de care mă temeam cel mai tare!

Algebra…miere! Am devorat subiectele,  mai mult, le-am și rezolvat! Atentă să nu pierd invariabilul „+ / -” ca soluție de rezolvare, de care invariabil uitam frecvent și se cam ducea cam tot exercițiul.

Când să atac geometria, blank! Imposibil! Eu, care lucrasem zeci de probleme? De obosise și domnul Gheba, dintre paginile răs…și răsfoite?!
Cum se calculează aria trunchiului de con? Și…parcă avea și o desfășurare? Desfășurare….cum?! În ce sens?!

Știam cu siguranță că matematica

Minutele treceau, doamna profesoară hașura pe tablă sferturile de oră ce se scurgeau…panica se instala. „Nu mi se întâmplă mie!” îmi tot repetam. Uite că tocmai mi se întâmpla…Pentru prima și ultima dată în viață!

Am ieșit din clasă cu picioarele tremurânde, conștientă de dezastrul ce va urma. Știam că aria trunchiului de con mă va urmări toată viața….Așa cum știam cu siguranță că matematica va fi cea care îmi va hotărî viitorul…

Temeri legate cu siguranță de ea, matematica

După trei decenii, încă am coșmaruri în privința asta. La toate examenele am mers cu temerea…dacă voi uita exact ceea ce știam cel mai bine?
Privesc cu nostalgie în urmă și mi-e dor de fiecare clipă din trecut, de fiecare exercițiu ratat, de fiecare emoție trăită…

Voi, dragii mei colegi de școală și de suferință, cred că mă înțelegeți cel mai bine. M-aș întoarce cu drag printre voi, în clasa noastră dragă cu vedere spre curtea interioară. Să participăm din nou la ceea ce acum se numește Brio Challenge.

Vă amintiți asemenea momente prin care ați trecut? E posibil să vă fi adus în memorie momente dragi, pe care mi-ar plăcea enorm să le împărtășiți aici, comentând. Astfel, ne vom amuza și ne vom înduioșa, realizând că anii nu au trecut în zadar…

„…gânduri, trăiri, amintiri…”

5 thoughts on “0

  1. Ce amintire frumoasa, draga mea colega! Eu nu am avut o asa relație de prietenie cu matematica, deși geometria mi-a plăcut mai mult ca algebra. Acolo măcar vedeam ceva, pe când la algebra…totul părea prea abstract. Imi amintesc insa cu amuzament acum, de ceea ce mi s-a întâmplat înainte de examenul de admitere la liceu evident ca examenul la matematica. Ca sa mai ies din atmosfera formulelor logice, cu o zi înaintea examenului am mers cu bicicleta la plimbare, impreuna cu niște prieteni din oraș. Am ajuns la un moment dat și pe o strada mai abrupta, cu pietriș pe ea, unde bicicleta mea a prins o viteza cam înfricoșătoare pentru capacitățile mele de ciclist. Si colac peste pupăză, mi-a mai sărit și lanțul, moment în care am fost catapultata peste ghidon. Din fericire nu m-am lovit prea rau ,doar unul dintre coate a avut de suferit. La examenul de a doua zi am mers cu bandaj de toata frumusetea la mana. Norocul meu ca era cea stânga!!! Multumesc pentru amintire!

  2. Of, Diana dragă! Ce-ți venii acum cu matematica aceasta? Eu nu știu ce temeri aveai în clasa a VIIII-a, știu doar că în liceu și la colegiu, apoi la facultate ți-au cam „fript zilele” matematicile acestea ( algebra – miere, geometria – lămâie, analiza matematică – otravă). Aceste emoții ale matematicii le trăiau și ale colege ale noastre ceea ce mie mi se parea bizar ( din moment ce ați intrat la „marele și preaînaltul” Liceu Pedagogic). Nu înțelegeam…cum să nu vă placă matematica??? Cert este că totul se explică și prin trăirile și stările negative pe care le-a transmis tuturor, d-na profesoară din clasa a IX-a, prin exigența domniei sale. Oricum, cândva mi-ai spus că pregătești câtiva copii, inclusiv la matematică, deci…înțeleg că ai depășit barierele spațiului cosmic și acum până și geometria ți se pare o joacă. Exersează, exersează și în curând o să ajungi în alte galaxii.
    Mi-amintesc câteva versuri, nu mai știu ale cui sunt:
    „Aproape de matematică, caut să nu văd știință…..
    nu fiindcă e abstractă,
    ci fiindcă o înțeleg
    și o iubesc…
    și știu: Iubirea nu e știință, iubirea este credință!”
    Succes, poate într-un final o să-ți găsești marea iubire, MATEMATICA! Ups…nu râde!
    Parcă te și văd cu ochii minții, acum zâmbești, Nu?
    Citește poezia lui Nichita Stănescu, „Altă matematică”, versurile îți vor da altă perpectivă asupra matematicii, emoțiile vor fi diferite de cele trăite la olimpiada din clasa a VIII-a.
    Mii de pupici. Cu drag, a ta colegă, Gabriela. …aceeași, cu bune și rele…

  3. Si pentru ca tot m-ai determinat sa-mi amintesc de acei ani, mi-as dori sa ma pot întoarce cumva în timp, prin clasa a VII a poate, când grija și emoțiile examenului nu băteau inca la usa și sa retrăiesc frumusețea acelei varste, când totul parca inmugureste in tine.

  4. Cât de bine mă cunoști, draga mea colegă! Chiar și după 3 decenii…
    Iti mulțumesc pentru înțelegere, prietenie și aprofundarea sufletului, calități perene într-o lume efemera…
    Te îmbrățișez, matematiciana mea dragă, cu mare dor și dragoste!

  5. Minunata mea colegă de bancă și de suferință,😄 îți mulțumesc pentru toate amintirile frumoase clădite împreună peste ani și pentru prietenia ta unică, arc peste timp…(30 de ani…sunt mulți?!🙈)
    Mă bucur enorm pentru că îmi ești alături și acum, ca întotdeauna!
    Mii de îmbrățișari și zâmbete din sufletul meu de copil…🤗😊😘

Comments are closed.

Previous post Când moare…
Next post Fii tu!