Presiunile pe care le simțim în această viață pot fi de tot felul…Venite din partea diferitelor persoane, în diferite contexte, în diferite momente din viață.
Cele mai împovărătoare presiuni
Dar cele mai mari presiuni le simțim pe cele venite din partea părinților. Și, în special, pe cele venite din partea mamei. Căci mama, în iubirea ei totală pentru copilul ei, vrea tot ce e mai bun pentru el. Și proiectează asupra lui toate dorințele, visele și visurile ei și, din păcate, și neîmplinirile ei.
Asta poate fi resimțită diferit și poate deveni copleșitor. Uneori, presiunea pusă poate deveni o povară. O povară greu de dus. Care frustrează până la disoluția propriei personalități…Dornic de a nu-și dezamăgi cea mai dragă ființă, copilul încearcă să răspundă cât mai bine presiunilor
Între dorință și putință, presiunile resimțite…
Drama apare atunci când dorința depășește putința, cu mult…Și, mai ales, când depășește granițele propriilor dorințe, visuri, aspirații. Căci avem dreptul la propriile alegeri. La propriile dorințe. La propria devenire…
„- Maica-sa, medic! Și ea a devenit antrenoare de fitness!…pfff…”
Cât de des auzim „gura lumii”? Atotștiutoare? Și, după părerea ei, perfect îndreptățită să judece, să dea verdicte?
Dar, dincolo de părerile străine, ne presează părerile mamei, cea care consideră că am putea face lucrurile mult mai bine, am putea învăța mult mai mult, am putea obține rezultate mult mai bune, ne-am putea dori o viață mult mai bună. Pentru că o merităm!
Asta știm fiecare dintre noi, că merităm tot ce e mai bun. Dar fiecare alege calea pe care să o urmeze…În mai mică sau mai mare cunoștință de cauză. Căci încasăm eșecuri, cât nu credem că putem să ducem…Și durerea mamei este imensă pentru că nu ne poate ocroti de ele.
Propriile alegeri
Dar…se pare că despre asta este vorba în viață.
Despre propriile eșecuri, despre propriile alegeri, despre propriile lecții.
Despre a depăși presiunile resimțite și despre a-ți clădi propriul drum în viață. Despre asumare. Despre respect față de propriile valori.
Și doar atunci, odată totul asumat, ne putem privi mama în ochi. Și pe oricare altă persoană. Ne putem lua viața în propriile mâini. Ne putem motiva alegerile. Și putem merge mai departe…zâmbind…
„…gânduri, trăiri, amintiri…”
