…tot ce ține de normalitate e un dar; doar când lucrurile se derulează normal, realizezi cât de norocos ești!…
Asta scriam acum ceva timp, realizând în permanență cât de importantă este fiecare secundă, scursă în contextul normalității….
Cât de norocos ești să te trezești fără dureri și să zărești soarele, chiar dacă raza de soare nu este doar pentru tine…
Cât de norocos ești să îți vezi copilul zâmbind, mergând, alergând liber și având prieteni, cheltuind bani pentru rechizitele lui când alți părinți cheltuiesc pentru tratamente și își văd copiii țintuiți intr-un pat de spital…
Cât de norocos ești să îți poți auzi sau vedea mama când alții nu mai au decât amintirea lor într-un sertar…
Cât de norocos ești să primești o vorbă bună, o urare, un gând din partea oamenilor când alții sunt uitați sau privați de libertate..
Cât de norocos ești să mergi liber pe stradă, să nu te întrebe nimeni nimic, să poți alege ce vrei să faci, cu cine vrei să îți împarți timpul și gândurile, în timp ce alții sunt nevoiți să se ascundă din propria viață și din calea avioanelor de luptă care rup orice liniște…
…tot ce ține de normalitate e un dar; o normalitate care ți se pare atât de firească și care ți se pare că ți se cuvine până când ești la limita de a nu o mai avea…
De abia atunci realizezi cât de norocos ești!…
„…gânduri, trăiri, amintiri…”
