Ni se tot repetă de către psihologi, terapeuți, parapsihologi că noi, ca entități umane, suntem suma experiențelor noastre anterioare. Și , mai ales, rezultatul experiențelor fericite dar mai ales nefericite din copilărie.
…greșeli repetate…
Și, paradoxal, deși conștienți de greșelile altora asupra noastră sau de propriile greșeli, le reluăm ulterior. Deși ni se tot repetă. Le reluăm într-o formă sau alta cu propria persoană sau cu oamenii din viața noastră, cei mai dragi de obicei.
Nu reușim să rupem lanțul acestor greșeli de care , majoritatea, suntem conștienți. Reproșurile părinților noștri ( timpul pierdut în adolescență pe canapea la un film sau în compania prietenilor, îndrăgostirea de o persoană nepotrivită în ochii lor, insuccesul temporar la școală, etc) le revărsăm asupra copiilor noștri, deși atunci ne promiteam solemn în gând că…noi…nu o vom face.
…deși ni se tot repetă, ducem dureri conștientizate…
Atenția pe care nu o primeam atunci când aveam mai multă și mai mare nevoie de ea exact de la oamenii noștri cei mai apropiați, am promis atunci când ne-a durut cel mai tare că o vom acorda copiilor noștri la momentul potrivit și celor ce ne-o vor dori.
Dar, prinși în vâltoarea vieții ca și părinții noștri, acum câteva decenii, nu acordăm exact acea atenție promisă, găsindu-ne nouă înșine/ însene scuze șubrezite.
Iubirea pe care o așteptam să ne inunde sufletele în adolescență, de la o persoană dragă, și pe care nu o mai primeam, se traducea în neiubire și golul de atunci a rămas și ne-a însoțit până la maturitate.
Când, inconștient sau nu, am produs altor oameni alte goluri, conferindu-le zădărnicia sentimentului de neiubire….
Ne întrebăm…fără ajutorul psihologilor, terapeuților, parapsihologilor….putem găsi resurse în noi înșine, înlăuntrul nostru, de a conștientiza aceste greșeli și de a nu le mai repeta? De a rupe acest lanț al greșelilor care ne împovărează viața nouă și celor dragi nouă?
…ni se tot repetă și tot căutăm resurse interioare….
Cred că acesta este unul dintre exercițiile cele mai profunde… de a lucra cu propria persoană, de a învinge proprii demoni și propriile eșecuri și totodată, este o datorie primordială de a ne autoeduca mental, sufletește, uman.
Să interiorizăm conștient toate eșecurile, fricile, durerile din trecut și să le transformăm la nivelul superior de abordare umană a semenilor. Înțelegându-i mult mai bine decât am fost noi înțeleși, iubindu-i mult mai profund decât am fost noi iubiți. Și, mai ales, dovedindu-ne nouă înșine/ însene că nimic nu a fost în zadar…nicio durere, nicio suferință, niciun eșec.
Doar așa ne vom respecta promisiunea tacită făcută propriului eu, demult, copil sau adolescent fiind, când durerea și dezamăgirea erau tot ce simțeam. Că nu vom repeta greșelile care-au durut atât de mult și ne vom dovedi că a venit momentul să devenim acel OM pe care ni l-am dorit dintotdeauna!
