Motivația…resortul interior

Motivația…resortul interior

Motivația este un imens resort interior…poate duce un om pe culmi nebănuite și-l poate ridica acolo unde nici el nu credea că poate ajunge…
  Doar să existe cu adevărat această motivație…doar să existe resurse pentru a motiva…

  Așa că eu, în calitate de mamă și de profesor întreb: -Cum și cu ce pot motiva copilul din fața mea în contextul societății actuale?

Cum pot motiva?…

-Cum pot motiva copilul de grădiniță să memoreze o poezie dacă nu o mai poate recita în cadru festiv în fața ființei celei mai iubite, mama?

-Cum pot motiva copilul să scrie caligrafic când nimeni nu îi mai apreciază scrisul de mână și este încurajat să scrie pe tastatură?

-Cum pot motiva elevul să învețe pentru a promova examenul de bacalaureat când el știe prea bine că poate câștiga mulți bănuți lucrând în străinătate sau în țară, în domenii în care acest examen nu este important?
Sau, și mai dezolant, se poate înscrie la facultate fără a promova acest examen?

-Cum pot motiva un absolvent de liceu să urmeze o facultate când taxa de studii este mai importantă decât media obținută, ca și opțiune?
Sau, mult mai grav, când el conștientizează că va fi un șomer cu diplomă de licență care își va găsi cu greu un job potrivit dacă nu va avea oportunitatea unor „relații”?

-Cum se poate motiva un profesor a fi asistent la un examen, având în vedere remunerația invers proporțională responsabilității pe care o implică această misiune didactică?

Lipsa motivației…

Deci, vorbim de fapt despre lipsa motivației…regăsită la toate nivelurile și în toate mediile sociale.
Și atunci…ce este de făcut?
Ce resort interior putem declanșa pentru a-l convinge că totul contează? Că finalitatea, deși îndepărtată și încețoșată inițial, este primordială?

Ca om, pot face multe. Pot comunica, împărtăși. Ca profesor, de asemenea…pot argumenta, pot motiva. Dar eu, ca om. Ca persoană. Sistemul căruia îi aparțin de peste 25 de ani mă ajută tot mai puțin…
Și este dezarmant…

motiva

Ce pot spune copilului care îmi zâmbește și îmi spune: ‘-Doamna, de ce trebuie să scriem? Ce tot facem cu scrisul ăsta?”
Sau tânărului care ațipeste în timpul examenului de bacalaureat, pentru că subiectele nu prezintă interes și mă întreabă: „-Doamna, când trece o oră și jumătate să pot preda lucrarea?”
Sau, mult mai rău, propriului copil care mă întreabă: „- Crezi că îmi voi putea iubi meseria după ce termin facultatea așa cum ți-o iubești tu, de o viață?”

Pentru că meseria trebuie să fie vocație. Pentru că trebuie să te regăsești în ceea ce faci. Pentru că idealul este să faci ceea ce-ți place. Indiferent dacă mergi la grădiniță, la școală, la facultate, la job.

„Dacă-ți place ceea ce faci,  nu vei munci nicio singură zi din viaţa ta!” (citat celebru din Confucius)
Așadar, cheia este să găsim motivația. În tine și pentru ceilalți. Pentru a putea trece prin viață frumos și ușor. Pentru a realiza lucruri temeinice și cariere solide. Pentru a avea un motiv de bucurie de a începe fiecare nouă zi…

Previous post „Arta conversației” – amalgam
Next post Drumul spre grădiniță…