Îți eram…

Îți eram…

Îți eram poveste, murmur la apus,
Când doar șoapta noastră mai avea de spus
Câte sunt trăite, câte sunt râvnite
Câte sunt promise, câte…hărăzite
Îți eram periplu, printre gânduri care
Te-au urmat în anii devenirii tale
Și au coborât, pline de dorință
Într-o întrupare, fiind cu putință…
Căci ți-eram și cuget,  îți eram și-abis
Îți eram și trupul contopit în vis
Îți eram și suflet mângâiat cu dor
Îți eram cândva…al tău dorador…


Îți eram
Previous post Să mai și râdem!
Next post Când nu mai pot…