…încrederea…

…încrederea…

… sunt oameni…

Încrederea se câștigă, nu se impune…este un adevăr știut, acceptat, verificat…

Sunt oameni care mint precum respiră…sunt oameni care îți cer încrederea pentru a ți-o înșela fără remușcări…sunt oameni care îți reproșează lucruri nefăcute pentru a-și acoperi meschinele acțiuni…

Dacă nu o poți menține, dacă nu o poți susține, dacă îți e gândul permanent la a păcăli și a juca murdar, de ce te minți? Și de ce minți? Minciuna obosește sufletul, și, culmea!…totul are o limită.

…vrei sufletul care s-a pierdut, pierdut pe mâna ta…

Și vrei ca totul să fie fără pată, fără tăgadă, vrei ca încrederea să rămână neclintită în ciuda tuturor tertipurilor, acuzelor, mizeriilor făcute, în ciuda minciunilor, lașităților, jocurilor duble.

Și vrei ca sufletul pierdut, pierdut pe mâna ta, cu voia ta, prin înșelătoria ta, să îți aparțină neîntinat, să îți aștepte noul  șantaj, noul joc dar vechiul scenariul…

Până și sufletul obosește și înțelege…dincolo de replici sterile și scuze stupide…

…constanta cea mai temeinică…

Încrederea este cea mai temeinică constantă; odată pierdută, pierzi tot….și suflet, și liniște, și bucurie…

Și când încrederea ți-a fost cerșită, implorată, în zeci de rânduri, prin cuvinte mincinoase, insidioase, și când mintea, și sufletul, și gândul au mai redat-o iar și iar dar în zadar, știi clar că sunt oameni cum rar credeai, care mint precum respiră.

Și, nefericindu-te pe tine, nici ei nu pot fi fericiți în înșelătoria lor..pentru că sufletul are propriile lui limite. Și nu poate permite atâta minciună la nesfârșit și atâta încredere trădată la infinit…

…da, sunt oameni…

Sunt oameni care vor exact ce nu au oferit în viața lor….care rănesc și se gândesc doar cum să le fie lor bine. Ținându-te aproape doar cât le alini singurătatea sau le asculți păsurile, apoi te aruncă pentru a-și continua viața.

Indiferent de planuri, de promisiuni, de sentimente. Indiferent de încrederea oferită și de inima rănită. Indiferent de piedicile trecute, tocmai pentru a nu mai retrăi dureri atât de știute…

Sunt oameni pentru care încrederea este o utopie. Și naivitatea de a le-o acorda se dovedește o imensă neghiobie…

Previous post …azi…
Next post Orice-mi doresc…