…și am în minte replica de ieri a fiicei mele…”Pot să știu de ce m-ai educat așa? Ca să sufăr atât la tot pasul?!?”
Iartă-mă, copilul meu….nici pe mine nu m-am putut scuti de atâta suferință…
Principii, educație, omenie….așa am crezut că este bine. Așa am crezut că este firesc. Așa mi s-a insuflat…și după decenii de viață, oamenii ți le calcă în picioare….cu suflet cu tot….
Iartă-mă, copilul meu, pentru că nu te-am putut scuti de suferință și dezamăgiri….nici pe mine nu m-am putut scuti…
…oamenii au propriile alegeri meschine, independente de ceea ce suntem noi ca suflete și caractere…
