Întrebându-mi fiica ce să gătesc, îmi spune:
– O ciorbă de legume! Dar așa, ca a lu’ Buni, cu multă grăsime deasupra. Știi cum; o făcea… cea mai bună!
Recunosc, așa e! Am simțit un nod în gât și primul gând a fost: „Să-i spunem să trimită…”
Cele mai dragi amintiri ne vin din copilărie. Sunt profund înrădăcinate. Sufletul păstrează arome, senzații, trăiri, amănunte pe care doar el le amplifică, le potențează.
Mi-am amintit că spun de-o viață că mamaie făcea cea mai bună tocăniță! Nu știu ce punea, ce dregea, că în afară de niște ,,supco” adus din Ungaria de unchiu’, în acele vremuri, nu cred că avea vreun ingredient miraculos….
Dar în continuare susțin că niciodată n-am mâncat și nu voi mai mânca o tocăniță mai bună!
Copilăria și oamenii dragi ne marchează întreaga viață. Cu toate cele rele, cu toate cele bune. Și le ducem cu noi zâmbind sau suspinând, le purtăm adânc și ele ne poartă pe noi. Ne fac mai puternici și… uneori ne doboară.
Și redevenim ades copiii care tânjesc după ceea ce au trăit, în alte dimensiuni, dar cu o moștenire unică, pentru totdeauna…
,,…gânduri, trăiri, amintiri…”
