– Femeie…câtă iertare poate fi oare-n tine
Și câtă umilință poți duce tu de ani
Așa încât el pleacă și vine de la tine
Cu zâmbet, jurăminte…în schimbul a doi bani?
Te doare, te intrigă, toți știu asta prea bine
Și tu bravezi continuu, mimând un fals surâs
Când el se risipește în dimineți senine
Și-n nopți în care-ți duce iubirea ta în râs…
– Femeie…câtă jertfă pentru așa om jalnic
Care se-ntoarce iarăși și iarăși la culcuș
Doar pentru libertatea de a umbla cu toate
Și mai revine-acasă să facă câte-un duș?
Te miră sau nu…poate…să știi că pe-o cartelă
Duce fără regrete, aproape chiar de tine
Ascunsă, oneroasă, o viață paralelă
Sfidând tot sacrificiul, din nou, fără rușine…
– Femeie…tu știi toate…dar le maschezi; căci omul
Tot speră și tot crede că nu-i așa de rău…
Se minte cum se minte spre toamnă, că el, pomul
Va fi scăpat de vifor, nu va cădea în hău…
Cei ce-au pătruns „povestea” și știu tot adevărul
Privesc amar cum iarăși senin el o comite…
Ei știu deznodământul; istoria-i ca mărul
Ce doar otravă pune pe calde jurăminte…
#doianidecândpovesteaaceasta’iconfirmată
#șiaziaceafemeiecontinuue’nșelată…
„…din gândurile mele…”