-Ce faci tu, draga noastră Doamnă?
Și, oare, ce copii vei întâlni din toamnă?
Cât dor vei duce pentru noi, departe
Și cât îndemn să ai, să-i înveți carte
Pe cei ce vor găsi din nou căldura ta
Și vor urma să-ți umple iarăși inima?
Noi te purtăm în suflet, iară, peste vară
Și ne-amintim cum tu, cu drag, odinioară
Ne-ntâmpinai cu brațele deschise larg
Ca o corabie în port, făr’ de catarg
Doar să ne cuibărim, să fim în siguranță
Iubirea s-o simțim și să ne dea speranță…
– Ce faci tu, dragă Doamnă, tot te mai ostenești?
Sau acum, în vacanță, poți să te odihnești?
– Pui sufletul pe pernă și grijile deoparte
Și reușești cu gândul s-ajungi la noi, departe?
– Mereu ne vom gândi ce faci, necontenit
Chiar de-avem drumul nostru; tu ai acest merit
De a ne fi iubit, crescut, fără restanțe
Și nouă ne-ai lipsit, să știi, și în vacanțe;
Oriunde ne e viața, oriunde ne sunt pașii
Noi suntem foștii tăi, noi suntem copilașii
Ce te-au iubit senin și care se întreabă
Ce face Doamna lor, acum și de la toamnă…
„…din gândurile mele…”
