Când moare…

Când moare…

Când moare orice ființă pe care ai iubit-o, îți pleacă câte o bucățică de suflet…
Și mă refer la patrupedele din viața ta.
Nici nu vreau să mă gândesc la altceva…nu pot…

Sunt oameni care iubesc nemăsurat animalele din viața lor. Unii ar spune,  nejustificat. Punându-le mai presus de oameni.

Alți oameni, nu le iubesc deloc. Dimpotrivă, nu le acceptă prezența, o evită. Mai mult,  le fac rău când le apar în cale. Iarăși, de nejustificat această aversiune.

Și mai sunt oameni, ca mine, ca tine, echilibrați cred, care iubesc și apreciază prezențele patrupede din viața lor. Și știm cât zâmbet și bucurie ne aduc. Câtă consolare. Și câtă împlinire.

Iar cănd trec anii și sunt parte din viata ta, nu poți decât să te bucuri. Ca de o relație longevivă care rezistă în timp. Crești, și plângi, și râzi cu pisica strecurată în brațe și cu cățelul gudurat lângă picioare. Vă bucurați reciproc zilele.

Dar, când moare…dincolo de neputință și durere sinceră,  rămâne un gol…Acel gol care îți duce gândul la asocierea nefericită cu o persoană dragă,  pe care ai putea-o pierde…Și devine de neacceptat!…

Când mama și câinele au aceeași vârstă biologică și amândoi duc greu povara bolii și a bătrâneții, simți o apăsare de netrecut.
„-Uite, mamă, și ea se chinuie ca mine! Suntem bătrâne și bolnave amândouă…Ce face viața din noi!…”

Ne atașăm de oameni, ne atașăm de animale…cu care împărțim bucăți de viață.
Și, când moare orice ființă pe care ai iubit-o…ne pleacă o bucățică de suflet…

„…gânduri, trăiri, amintiri…”

Când moare

#Blacky#celmaiiubitorcâine🐕‍🦺🖤

Previous post Și tot amân…
Next post Știam cu siguranță că matematica…