Și ajung cu învățăcelul meu la exercițiul în care urmează să găsească sensul diferit ale cuvântului „care” în propoziția : ” Pe drum trec care cu boi „, urmând să folosească într-o propoziție interogativă cuvântul „care” cu alt sens.
Văd că se uită pierdut la mine și pricep imediat că nu-i spune nimic cuvântul „care”; așa că încep să-i explic că sunt niște căruțe mai mari, la care se înjugă boii.
„- Cum adică? Ce sunt aceia…boi?” întreabă senin copilul.
„- Cum să pui boi la căruță mare?”
Întreb timid : „-Știi ce sunt aceia boi?”
Răspunsul veni la fel de senin:
” – Păi…nu sunt oamenii care se ceartă?!”
Am zâmbit în gând, dar amar și nu până la capăt…
Un copil de 8 ani din provincie nu știe ce sunt aceia boi, cu atât mai puțin ce sunt acelea…care. Boii au o singură semnificație pentru el și aceea, deloc măgulitoare.
Ca să nu mai vorbim de cât de abstracte sunt aceste cuvinte pentru copiii noștri, de parcă îi despart sute de ani de realitatea generației noastre.
” – Ce cuvinte ciudate trebuie să învățăm!” veni concluzia finală a învățăcelului…
E clară discrepanța dintre realitatea trăită în anii 2000 și ceea ce se presupune că trebuie să știe, să cunoască generația acelorași ani…
Întrebările sunt multe, mai ales : Cum gestionăm situația reală? Și, mai ales, cum creăm puntea dintre cele două realități?
„…gânduri, trăiri, amintiri…”
